În timp ce Serghei Prokopiev și Dimitri Petelin se pregăteau să iasă în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) pentru o activitate extravehiculară, camerele video din afara stației au detectat o scurgere masivă a ceea ce pare să fie un lichid de răcire din capsula Soiuz MS-22. Scurgerea a continuat timp de cel puțin 3 ore(!). În aceste momente, brațul robotic european (ERA), operat de Anna Kikina, este folosit pentru a obține imagini în detaliu cu locul de unde a pornit această scurgere.

Activitatea extravehiculară a fost anulată, cei doi nu au mai părăsit modulul Poisk (care fusese deja depresurizat în vederea deschiderii sasului exterior) și acum NASA și Roscosmos investighează sursa scurgerii și impactul acesteia asupra exteriorului Stației Spațiale Internaționale.

Mai grav este faptul că este posibil ca Soiuz MS-22 să nu mai poată fi folosită pentru revenirea astronauților înapoi pe Pământ și trei dintre aceștia s-ar putea să rămână la bordul ISS până va fi trimisă o nouă capsulă Soiuz pentru a-i prelua. Din motive de siguranță, la stația spațială există andocate vehicule care să poată prelua echipajul și să-l aducă pe Pământ în cazul unei situații de urgență, însă acum Soiuz MS-22 s-ar putea să fie inutilizabilă pentru acest rol.

Claudiu Tănăselia


Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns