Până la urmă, China nu va încerca să aducă pe Pământ probe de pe Marte înainte de misiunea comună NASA/ESA, așa cum se zvonea acum câteva luni: într-o prezentare recentă, se pare că planul unei misiuni similare chinezești, denumită Tianwen-3, este momentan la o distanță de 10-15 ani de noi.
De asemenea, misiunea Tianwen-2, adică o sondă care se va îndrepta spre asteroidul 469219 Kamoʻoalewa și cometa 311P/PANSTARRS, urmează să fie lansată în 2025, nu în 2024 așa cum se anunțase inițial.
China mai pregătește și o misiune interplanetară (Tianwen-4), lansată probabil în octombrie 2029, care să survoleze planetele Jupiter și Uranus și care să ajungă până la o distanță de 100 UA de noi până în 2049 (când ar sărbători 100 de ani de la fondarea statului comunist chinez).
Între timp, continuă dezvoltarea a două lansatoare de calibru supergreu, Changzheng-9 (înaltă de 110 metri, diametru 10 metri, care va putea lansa 150 de tone pe orbită terestră joasă și 50 de tone spre Lună) —care ar urma să fie inaugurată în 2030, și Changzheng-5G (denumită în trecut și Changzheng-5DY sau „Racheta 921”) —va putea lansa 75 de tone pe orbită terestră joasă și 25 de tone spre Lună și care urmează să aibă primul zbor în 2027 (ambele rachete fiind certificate pentru zbor cu echipaj).
Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.