Ana-Maria Negrila : Între timp, romanul meu istoric capătă formă :)

„Te întrebi, probabil, dacă Lucia nu are habar de tot ce făceam cu patroana ei și nu se întreabă de unde am eu hainele acelea procopsite și bijuteriile. De bună seamă că știe, dar n-are ce face. Franceschina este stăpână pe viața ei și, așa cum voi ajunge eu să constat, chiar și pe a mea.

Până una-alta însă, viața îmi este ușoară și fericită. Sunt destul de liber și nu mai am grija zilei de mâine.

Acum îmi vine să râd de așa nebunii!

Prin urmare, îmi petrec timpul cum nu se poate mai plăcut. Când nu am alte treburi, și de obicei în miezul zilei nici nu prea am, merg cu Andrea la pescuit, iar el îmi vorbește despre locurile din lagună unde nu este bine să te duci. Îmi spune niște povești de groază despre coliba unor pescari așezată pe o insuliță, cum sunt atâtea prin locurile acelea, și unde ciuma i-a lăsat pe toți fără suflare. Cine se încumetă însă să vâslească prin părțile acelea poate să aibă o soartă mai rea decât moartea.

Sunt sigur că vrea să mă sperie și că glumește, dar este cât se poate de serios când îmi vorbește despre morții-vii și duhuri necurate. Din când în când, își atinge pieptul, unde are ascunsă o cutiuță în care se află o relicvă pe care a cumpărat-o cu bani grei de la un pelerin venit de la Ierusalim.

– De unde pot lua și eu așa protecție? îl întreb, nesigur dacă să cumpăr și eu una, având în vedere situația mea de djinn.

Mă lămurește că Veneția este plină de relicve și moaște, sigur că nu atât de importante ca în alte părți, dar tot sunt ceva. Majoritatea au fost cumpărate sau pur și simplu furate de la Constantinopol sau din alte părți. Spune asta râzând și începe să numere ridicând câte-un deget la fiecare relicvă. În primul rând, este Sfântul Marc, apoi trupul întreg al Sfintei Lucia și al Sfântului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan, Sfinții Cosma și Damian, un picior al Sfintei Maria Egipteanca, coapsa Sfântului Cristofor, părți din Sfântul Gheorghe din Nazaret și din Sfântului Teodor Martirul, capul Sfântului Felice, trei degete ale Împăratului Constantin, trupul împărătesei Elena, o bucată din lemnul Crucii și multe altele.

– Însă, insistă Andrea, niciuna dintre ele nu se compară cu cele ce se pot vedea la Ierusalim sau la Constantinopol, de aceea atâția pelerini trec prin Veneția și umflă buzunarele negustorilor de aici, cumpărând cele trebuitoare unei călătorii așa de lungi, cum este cea spre Țara Sfântă. Drumul merită însă cu prisosință. Pe lângă relicvele foarte puternice de acolo, un credincios mai poate să facă rost și de indulgențe, pe care le cumpără și astfel este sigur că își poate mântui la nevoie păcatele viitoare.

Îl aprob cu gândurile aiurea. Aș fi avut și eu multe păcate de iertat, dar de unde să fi știut de indulgențe? Aflu de la Andrea că unii pelerini își încep vizita la locurile sfinte chiar de la Alexandria, merg pe Muntele Sinai și pe la mănăstirile vestite de acolo, iar lucrul acesta mă face să mă înnegresc de supărare, pentru că eu nu am văzut nimic, nu am avut habar de nimic și m-am lăsat dus de nas de Dionisio ca un miel la tăiere, ajungând să comit o mie de păcate.”

imagine: Vittore Carpaccio, Miracolul relicvelor Crucii la Podul Rialto, c. 1496