Claudiu Tănăselia: Administratorul NASA, Bill Nelson, a anunțat că astronauții Barry Wilmore și Sunita Williams se vor întoarce pe Pământ cu capsula Dragon în luna februarie

0
45

E oficial: administratorul NASA, Bill Nelson, a anunțat că astronauții Barry Wilmore și Sunita Williams se vor întoarce pe Pământ cu capsula Dragon (a misiunii Crew-9), în luna februarie 2025, iar capsula Starliner se va întoarce fără echipaj (probabil după data de 06 septembrie). Boeing precizează că Starliner îi poate aduce în siguranță pe astronauți pe Pământ, însă NASA consideră că riscul este prea mare și preferă să nu și-l asume.

NASA a luat această decizie pentru că, din cauza incertitudinilor cauzate de problemele apărute la propulsoarele capsulei Starliner, nivelul de risc asociat cu întoarcerea pe Pământ a capsulei cu echipaj la bord a crescut mai mult decât nivelul acceptat de NASA. Problemele legate de propulsie poate afecta orientarea capsulei sau chiar manevra de frânare pentru revenirea pe Pământ (o manevră critică pentru a aduce capsula și echipajul în siguranță pe Pământ).

Capsula Dragon „Freedom” a misiunii Crew-9 va fi configurată pentru a lansa doar 2 astronauți, iar în celelalte 2 scaune libere va fi instalat balast. NASA încă nu a anunțat care vor fi cei doi astronauți ai Crew-9 care vor rămâne pe Pământ. De asemenea, în misiunea Crew-9 va fi lansat și un costum SpaceX, pe care unul din cei doi astronauți îl va purta la revenirea prin atmosferă (un astfel de costum se află deja la bordul ISS și a fost testat de ambii astronauți).

Între desprinderea Starliner de ISS (06 septembrie) și andocarea capsulei Dragon „Freedom” (24 septembrie), în cazul unei evacuări de urgență a ISS, Sunita Williams și Barry Wilmore vor reveni pe Pământ la bordul capsulei Crew-8 „Endeavour”, care poate să fie reconfigurată pentru a transporta pe Pământ 6 astronauți în loc de 4.

Bill Nelson precizează că este 100% sigur că Starliner va lansa în viitor un nou echipaj spre Stația Spațială Internațională. Nu este deocamdată clar cum va decurge următoarea misiune Starliner, aceste detalii vor fi stabilite după ce capsula va ajunge pe Pământ. Conferința de presă în care au fost anunțate aceste detalii a fost organizat de NASA; nici un reprezentant Boeing nu a fost prezent.

Claudiu Tănăselia


Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns