Atenția îi fusese capturată de un sunet ce-i părea cunoscut.
Într-un colț aproape de tavan, o muscă obeză se zbătea înnebunită în ițele unei pânze de păianjen. O zvârcolire inutilă ce nu facilita nicicum evadarea, din contră, o făcea imposibilă. Când asistase pentru prima dată la un astfel de spectacol, Elly pusese rămășag că atât gabaritul, cât și forța ei va rupe cu ușurință firele lipicioase întinse de micul prădător. Dar asta fusese atunci, acum știa deja ce avea să se întâmple. Sfârșitul era mereu același. Obosită, musca obeză avea să-și abandoneze până și sufletul, nu doar dorința de a trăi. Și numai atunci, micul păianjen, pitit în crăpătura din tencuiala peretelui, va ieși timid dar hotărât să-și potolească foamea.
Elly îl îndrăgea enorm pe acest carnivor și cumva îl asemuia cu el, numai că acest mic inginer în construcția capcanelor mortale era un expert al mumificării, în schimb, el era un expert al oaselor. Amândoi se hrăneau din munca lor, evident, o macabră îndeletnicire. Dar cum ar fi putut să se împotrivească? Febra albă ce-l stăpânea, fără nicio veste, se declanșa din ce în ce mai des, dominând, fără drept de apel, rațiunea. Simțea cum dorința de avea, de a stăpâni și a atinge, câștiga din ce în ce mai des lupta. În timp ce-și peria cu degetele barba lungă, reflectă preț de câteva secunde asupra plăcerii împărțite cu păianjenul, apoi conchise în sinea lui sec – asta e viața. Apăsă întrerupătorul, oprind fluxul de energie ce făcea ca becul solitar din tavan să pară un fel de soare în miniatură, nu înainte de a rosti amuzat –“poftă bună, colega!”.
mai mult la :
Cine este Brunno Livadaru?
S-ar potrivi foarte bine bipolaritatea la acest răspuns. Am să fac totuşi un exerciţiu de imaginaţie şi am să mă desprind de mine, spre a mă arăta cu degetul. Acesta este adevăratul Brunno Livadaru!
Născut şi crescut în Bucureşti, copilărind în mare parte în labirintul străzilor creat de blocurile comuniste şi unde prezenţa copiilor în stradă, la joacă, asta dacă nu aveau cumva rude la ţară, era nu doar o normalitate, ci chiar stilul de viaţă al acelor ani. Sunt pur şi simplul produsul a două sisteme, comunist şi capitalist. Prin urmare, nu e de mirare că metehnele sistemelor în care am crescut ies uneori la iveală, independent de voinţa mea şi se ciocnesc brutal, dând naştere unui comportament hibrid. Nu sunt mândru de acest comportament, dar în principiu mă defineşte. În fond, dacă stau bine şi mă gândesc, e şi bine, e şi rău, în mine creşte constant o bipolaritate socială, produs al inadaptabilităţii care se datorează unei moşteniri stigmatizate. Se spune că cei mai importanţi ani sunt cei 7 ani de acasă. Dar cum aş putea eu să mă laud cu bună mea creştere, când cei 7 ani de acasă i-am trăit în comunism?! Un sistem atroce, pe care îl condamn.
mai mult la :
De vorbă cu autorii Editurii Petale Scrise – Brunno Livadaru
Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
