Nominalizările pentru premiile Galaxia42 (2021)

Scara de notare:
10 – perfecta
9 – extraordinara
8 – foarte buna (mi-a placut foarte mult, sau exceleaza din anumite puncte de vedere)
7 – buna (mi-a placut fara rezerve)
6 – decenta (a avut si parti care mi-au placut, sau mi-a placut, dar a avut si parti care m-au deranjat)
5 – asa-si-asa
4 – proasta
3 – foarte proasta
2 – execrabila
1 – incredibil de proasta si deja periculoasa pentru sanatate (risc de apoplexie)
0 – trebuie sa fiu legat de scaun, cu calus in gura si perfuzie cu sedative ca sa o citesc

1. Ionuț Cheran – Vânătorul de ploi.
   Cu atâtea metafore nu ai cum să le dai pe toate bune/bine. Și e și obositor.
   – “A ajuns în fața casei cu obișnuința cu care deschizi o cutie de ciuperci.” – există așa ceva?
   Câteva scăpări (“efectele de după a insecticidelor remanente săpând galerii oarbe în aer”, “Avea însă tot timpul la dispoziție cele două medicamente tari – negarea și refularea”), înecate într-un delir narativ ce nu capătă claritate nici după recitire.
   4/10.

2. Mihail Toma – Coarnele.
   Nu am înțeles rostul literelor în italic. Mi-a plăcut ideea, stilul colocvial chiar se potrivește, însă autorul nu reușește o exprimare limpede și concisă.
   5/10.

3. Robert Gion – Tricofobia.
   O mulțime de întrebări: ce căutau personajul și Bobu în casa unde murise Ramona?; de ce murise Ramona?; cine o omorâse?; cum de a crescut părul atât de mult în câteva ore, după ce inițial “se vedea cât păr îi crescuse pe corp în ultimele săptămâni.”?; (de) ce au așteptat cei doi?; de ce a fost îngropată Ramona cu rămășițele lui Bobu în ea?
   Ce s-a întâmplat de fapt?
   Și parcă am mai citit-o undeva…
   4/10.

4. Adrian Mielcioiu – Plăcere mortală.
   Scrisă cu grijă, ceea ce nu e așa de greu având în vedere că este relatată o activitate cotidiană pentru mulți dintre noi.
   Unde este componenta fantasy, hai, de ficțiune? Finalul, deși previzibil prin titlu, nu e sprijinit de nicio premisă oferită cititorului. E ca și cum eu aș zice: “ploua atât de tare încât broaștele din lac au crescut cât un fotoliu”.
   4/10.

5. Allex Trușcă – N-o să afle nimeni.
   S-a întâmplat! O povestire cel puțin decentă până la final, cu atmosferă, cu ritm, cu tensiune, cu ceva umor, cu un personaj ce gândește precum cititorul ce încearcă să ghicească deznodământul.
   Bravo!
   7/10.

6. Balin Feri – Scut.
   Mai mult o snoavă chiar dacă mi-a plăcut.
   6/10.

7. Adriana Grigore – Rețetă de zeamă de flori de curte.
   Mnu™. Un text care nu are ce căuta aici (de exemplu, cum mai iese rețeta dacă nu ai vecin?).
   4/10.

8. Bianca Șomoiag – O pagină albă.
   Beție de cuvinte până la ultimul rând. Telefonul care nu merge deloc, dar apoi brusc merge totuși. Timpuri verbale aiurea, metafore fără sens, inconsistențe narative, trăiri ce nu au logică urmate ilogic de alte trăiri la fel de aberante.
   Plus greșeli diverse (“Spurcatul nici nu vru să audă de așa ceva, l-a întors pe bietul Tată înapoi fără să se gândească de două ori înainte.”, “Ochii, de un albastru înțepător, aruncau fulgere, iar figura ei căpătase o expresie de autoritate bine exersată. Aceasta se pregăti să deschidă gura și să scoată câteva replici usturătoare”, “─ Vă simțiți bine, domnișoară? întrebă calm, o fată al cărei păr brun era strâns într-un coc sever la spate.”, “Podeaua, de un mahon întunecat și rebel lucea în contrast cu pereții văruiți într-un alb cuminte și șters.”, “Augustina nu știu cât timp trecu mai exact” etc.)
   3/10.

9. Ciprian-Ionuț Baciu – Ziguratul de pe Kap Mēm.
   Paragrafe sufocate de infodump, informație reluată în fraza următoare (burdufuri, munți, apus etc.), neconcordanțe narative (sulițașul ucisese “patru sau cinci dușmani”, ca mai încolo “Hăcuise prea mulți dintre ai lor în timpul luptei, prea mulți pentru a îndrăzni cineva să-l provoace de-aproape”), precum și o acțiune încâlcită în așa hal încât niciun deznodământ nu ar fi putut salva ceva.
   4/10.

10. Lucian-Dragoș Bogdan – Când mă voi întoarce.
    Cea mai lungă povestire dintre toate cele nominalizate și una din cele mai bune. Un autor de la care aveam așteptări ce nu au fost neîmplinite. Interesantă ideea, m-a ținut curios până la sfârșit care, deși previzibil, a fost satisfăcător.
    Și tot nu am putut trece peste niște mizerii 🙂
    – “Sau, când te-ntorci obosit după o bătălie, te lovești de ariergarda adversarului” – dacă te întorci de unde ai venit, cum poți da peste partea din spate a inamicului?
    – “Uite-așa am ajuns să plec în amonte pe Fluviul-Acelor-de-Gheață, cu o apă atât de rece, încât, dacă-ți băgai mâna-n ea altcândva decât în preajma amiezii, riscai să-ți pierzi degetele.” – cum funcționează (apa) asta?
    – “Pentru că atunci n-ar mai fi decât o amărâtă de știință, de-aia!” – un termen ce nu are ce căuta aici.
    – “Atenția Dorei fu atrasă preț de câteva clipe de Gundra, al cărui mers apăsat îl recunoscu atunci când uriașul păși pe punte.” – nu are logică.
    – “Ar fi fost mult mai simplu dacă alți daimoni ar fi venit în ajutorul lui Ystopos. Dar așa ceva era de neconceput. Doar dacă monstrul de piatră ar fi câștigat confruntarea s-ar fi gândit un alt daimon să-și încerce puterile cu el.” – de ce se bat (doar) pe rând?

6.5/10

1. Anamaria Borlan – Gemini.
   O ieșire din POV (“Se șterse cu dosul palmei, neștiind că era o dâră de sânge, cu care se mânji toată.”), o frază dubioasă (“– Din foaia ziarului Modeft: O anchetă despre natura vrăjitoriei, de John Hale, pastor al Bisericii Chrift din Beverly, Anno Domini 1697. În timp ce Goody Cole, așezat lângă ușă, cu roata de olărit între picioare, un biet suflet bătrân îndoit de spate, bombănind.”) și un fir narativ încâlcit chiar și după recitire (finalul nu ajută în acest sens).
   6/10.

2. Rodica Bretin – O duminică la Seaworld.
   O reîntâlnire cu Kayla Blackmoon, Eric Norton și Alix Hayden din seria Protectorii. Impecabilă, dar realizezi că e o povestire ce, spre măsură ce se apropie de sfârșit, nu poate fi citită ca ceva de sine stătător; se simte a fi doar un fragment din ceva mai mare.
   Această non-nuveletă nu avea ce cauta printre celălalte nominalizări, oricât de proaste sunt respectivele (unele/majoritatea).
   5/10.

3. George Cornilă – Chipuri.
   O variantă de “Prinț și cerșetor”, cu un stil recognoscibil, căci conține pe alocuri același tip de infodump livrat prin interminabile enumerații.
   7.5.

4. Teodora Matei – Drumul Lenorei.
   Din primele rânduri se observă că povestirea este scrisă de un autor cu experiență. Însă am găsit câteva lipsuri în coerența narativă.
   – “– Caporal Andrei, te rog să te deplasezi la cascadă, la momentul pe care Turnul ni-l va transmite ulterior.” – din ce am citit ulterior (sâc), caporalul Andrei nu era la primul său drum, deci ar fi trebuit să știe unde și când (“Spre deosebire de italianul Marco, Andrei se oferea voluntar pentru acel gen de misiune.”).
   – “Oamenii vorbeau că farurile Paznicilor nu pătrundeau prin desișul coroanelor” – “farurile” nu e un termen prea modern din perspectiva Leonorei?
   – “Ea dădu doar încet din cap și, preț de câteva momente, zări un bărbat îmbrăcat în uniformă kaki.” – ieșire din POV.
   De ce Andrei avea o singură fiolă de Apă-Vie la el?
   6.5/10.

5. Laura Sorin – Pasărea sufletului și Vânătorii Lumii de Apoi (O filă timpurie din „Războiul împotriva falșilor zei”).
   Impecabilă, cu excepția câtorva dubioșenii (“O femeie le văzu siluetele zvelte prelingându-se printre morminte cu iuțeala nenorocului.”, “Subțiri în hainele lor întunecate, ca două crâmpeie de nenoroc asmuțite asupra lumii.”, “Călătoarea înaintă către el, ușoară ca focurile albastre și înghețate care ardeau în Nordul Îndepărtat.”). Epic fantasy autohton, cu idei și concepte proaspete, chiar originale (așa cum doar la Miloș Dumbraci am mai văzut). Pe când romanul?
   8/10.

6. Allex Trușcă – Ucenicul Solomonarului.
   Un deznodământ cuminte, dar care rotunjește o povestire foarte îngrijit scrisă, mai ales că vocabularul personajului principal abunda în termeni și formulări popul… simple. Bravo!
   8/10.

7. Cristian Vicol – Scindare (fără sfârșit).
   O repetiție, de fapt două (“Așa că ce altceva putea să mai facă acum, singură și abandonată? Era îngrozită de ceea ce urma. Îi era rușine de felul în care zăcea expusă, dezbrăcată pe jumătate, și, deși era singură[…] Acum, că avusese timp să reflecte îndeajuns la felul în care se întâmplaseră lucrurile, Agnes nu numai că se simțea abandonată[…]”). Destul de “horror” – găselnița cu păsările denotă experiența autorului.
   7/10.

mai mult la

Nominalizările pentru premiile Galaxia42 (2021) – partea a II-a