Despre Mircea Cărbunaru orice brăilean împătimit de SF a auzit. Lansat în anii 90 ca scriitor de proză scurtă de anticipație, Mircea a fost unul din numele care putea fi întîlnit în Almanahul Anticipația, revista Anticipația. Jurnalul SF sau în diversele fanzine și publicații care apăreau în anii 1990-2004 atât la Brăila cât și în țară. Realizator și de emisiuni radio și promotor al genului, Mircea Cărbunaru dispare din peisajul revuistic și al genului ani de zile pentru a reveni în 2017. De atunci coordonează fanzinul ArtZONE din Brăila și începe să publice cărți. Prima este o culegere de povestiri intitulată Colecționarul și alte povestiri stranii, și a apărut în 2022, bine receptată de public iar acum primul său roman Păsări de titan, apărut la editura ATU, Sibiu în 2024.
Trebuie să spunem din capul locului că acest roman de debut nu este paradoxal al unui debutant. Se vede din scris, din modul în care conduce acțiunea, din conturarea personajelor, din aproape tot ce conține. Practic Mircea Cărbunaru a reuși să treacă de la proza scurtă la roman fără a-și pierde farmecul și arta de a scrie. Mulți autori au probleme la această trecere dar la Mircea ele par a nu exista, din contră, scrie mai bine.
Construit pe ideea marilor romane spațiale Păsări de titan este un roman pe care cu greu l-aș încadra într-o categorie de SF. Este în același timp un roman de tip space orpera, un roman hard SF dar și unul military SF. O caracteristică majoră a scrisului lui Mircea Cărbunaru în acest roman este posibilul. Tot ceeea ce descrie ni se pare posibil, personajele sunt cât se poate de posibile iar evenimentele le putem privi cu o mare doză de probabilitate că se pot întâmpla așa cum le-a văzut el. Este unul din cele mai realiste romane SF pe care le-am citit în ultima perioadă.
mai mult la :
Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.