Rodica Bretin

Skylar şi Daena dansau; neîntrerupt, de câteva ore. Energia lor inepuizabilă îi contaminase pe mulţi, fiindcă ringul era plin ca un metrou new-yorkez la ora de vârf… Daena se zbuciuma, flacără într-un uragan, Skylar avea mişcări când sacadate, când fluide, ca un vulcan gata să erupă.

Doi adolescenţi cu trupuri zvelte, plete la fel de lungi şi trăsături aproape identice. Skylar într-un costum de latex, reliefându-i muşchii de Bruce Lee, Daena într-o rochie-maieu, atât de mulată încât se vedea tot ce n-are pe dedesubt. Exhibiţionistă, dornică să şocheze? Nu părea genul. Pur şi simplu nu îi păsa. În sală, în lume, în univers nu existau decât ea şi Skylar; care îi încleştase şoldurile, unduind în acelaşi ritm, de data asta lent, lasciv.

Perechea atrăgea privirile, ca un magnet. Evolua pe muzică de blues, după ce trecuse prin rock, disco, heavy-metal, rap, până şi country. O atmosferă înceţoşată de fumul ţigărilor, încărcată cu parfumuri orientale, iz de sudoare şi… feromoni. Ultimii veneau de la Daena, care monopolizase interesul tuturor. Femeile voiau să fie ca ea, bărbaţii o doreau.

Şi eu mă uitam, fascinată. Adolescenţi? Aveau şaptesprezece ani sau… şapte sute? Vârsta karghanilor rămânea un secret intangibil. Trăiau mai mult decât Cei Vechi, credea Liam. Dar… cât?! Nimeni nu ştia, fiindcă nimeni nu văzuse un karghan murind de bătrâneţe.

– Mathusalem era karghan… Akenaton… Cagliostro…

După o sticlă de Johnny Walker, Keegan devenise filosofic.
– Sunt atât de… diferiţi de Russell Morgan, am murmurat.

În bar, volumul de decibeli depăşise limita tolerabilă; un inconvenient minor pentru noi.
– Morgan este Rin-Tin-Tin, câinele-minune al Hollywoodului. Cei doi sunt nişte lupi sălbatici.
Am dat din cap, neconvinsă. Barbari, poate. Însă magnetismul lor animal era… absolut fantastic! M-am pomenit în picioare, gata să mă alătur lor în ringul de dans. Ştiam şi eu câteva mişcări memorabile.

Keegan m-a tras înapoi pe scaun.

– Kayla, ce bei tu acolo?
M-am uitat la paharul din faţa mea: ceai verde, cu gheaţă.
Şi brusc, am înţeles. Eu, cei din local, ne îmbătasem – dar nu cu alcool. Respiram… feromoni. Eram ca la o reuniune hippy din anii ’70. Drogaţi, excitaţi, duşi de pe lume.
Cumva, asta m-a trezit.
– Liam îi consideră importanţi. Vrea să…
– Să-i observi, să le afli intenţiile, să le descoperi slăbiciunile. Nu să faceţi schimb de experienţă în break-dance.
M-am încruntat.
– Îmi mişc buzele şi… miracol! Toţi îl auziţi pe Liam.
– Care n-a arătat niciodată aşa de bine.

I-am zâmbit, recunoscătoare. Keegan era singurul care putea glumi pe subiectul ăsta. Ceilalţi însă… Lorena vedea simbioza mea ca pe un blestem. La polul opus, Alix şi Aidan aşteptau să fac să înflorească tufişuri în deşert. Chiar şi Raven, sceptică la început, mă acceptase. Liam Wallace era de neînlocuit, însă decât nimic…

Keegan Thorson făcea opinie separată. Pentru el, rămâneam fata pe care a scos-o din flăcări fără să îi ştie măcar numele. Faţă de Keegan puteam fi sinceră, fără reţineri.
– Cu Liam… În majoritatea timpului simt doar confuzie, porniri contradictorii.– De ce nu-l ignori?
Fiindcă datorită lui respir, vorbesc cu tine acum. Fiindcă numai el ne poate scoate din nebunia asta.
– Nu vreau, nu trebuie, am rostit cu voce tare.
Deşi, uneori, îmi doream să îl văd plecat, să-mi recapăt viaţa. Să fac gafe, greşeli, prostii, dar ale mele. Să fiu eu însămi, nu…
Keegan s-a aplecat peste masă, atingându-mi obrazul; o mângâiere tandră, neaşteptată. I-am luat mâna într-a mea, sărutându-i podul palmei. Un gest spontan, perfect integrat în tabloul general. Care se animase.

Ritmul era tot de blues, însă ardoarea erotică creştea invers proporţional cu lentoarea mişcărilor. Aerul devenise dens, duhnind a dorinţe refulate. Bărbaţi şi femei se căutau, se găseau, într-un preludiu febril. Trupurile se încleştau, vibrau, diapazoane umane reglate pe o frecvenţă unică: a Daenei.

Karghana devenise centrul vortexului sexual, dinamul ce alimenta orgia, saturnalia, o sărbătoare amintind de riturile păgâne ale fertilităţii.În mijlocul nebuniei generale, Skylar şi Daena unduiau contopiţi într-o singură făptură – aşa cum ieşiseră din uterul matern sau, mai probabil, dintr-o gură de iad.
Frate şi soră, gemeni, amanţi.

Dar asta o ştiam deja. În ultimele săptămâni, stătusem cu ochii pe ei, zi şi noapte; mai ales noaptea. Ziua şi-o petreceau în apartamentul Penthouse de la hotel, ieşind după apus. Erau karghani sau vampiri?

Karghani. Alix îi văzuse într-o amiază însorită în faţa unui magazin de lux, Daena ţopăind pe tocuri spre limuzină, Skylar cu braţele încărcate de cutii, pachete… Raven dăduse peste ei într-un restaurant japonez, unde mâncau sushi… Aidan îi zărise la una dintre conferinţele lui Russell Morgan. Gemenii stăteau în ultimul rând şi, la sfârşit, nu au rămas să schimbe impresii cu magnatul de la Global Vortex. Nici atunci, nici altădată.

Skylar şi Daena dădeau impresia unui cuplu în luna de miere, care, dintr-un capriciu de neînţeles, alesese Dartmouth, Nova Scotia, în loc de Las Vegas, California.
Iar „unchiul“ le monitoriza orice mişcare, clipă de clipă, la fel ca noi.

Oamenii lui Morgan îi preluau la ieşirea din hotel, ţinându-se după ei ca nişte umbre. Unul dintre agenţii de serviciu se afla la o masă de lângă ring, imun la frenezia generală. Fusese vaccinat antiferomoni sau era atât de pătruns de spiritul datoriei? Oricum, l-am remarcat repede şi nu doar fiindcă făcea notă discordantă cu cei din jur. Îl văzusem primind ordine de la Denton Quin, la conferinţa unde eu şi Tania…

În seara asta, în loc de costum purta blugi şi o cămaşă cadrilată, încercând, fără succes, să se confunde cu mediul. Golea conştiincios pahar după pahar dintr-o sticlă cu etichetă de Tequila. Dar era apă, aşa cum picurii de sudoare lunecându-i pe tâmple nu trădau beţie, excitare, ci tensiune. Ca şi reflexul de a-şi duce la răstimpuri mâna dreaptă sub celălalt braţ.
– Smith and Wesson, calibrul nouă.
Keegan putea să miroasă o armă de la distanţă; şi un agent sub acoperire. Din păcate, nu era singurul.

Karghanii se plictisiseră de dansat. Daena s-a desprins de Skylar cu o ultimă piruetă, aterizând pe genunchii omului lui Russell Morgan, într-o atitudine tandru-jucăuşă, de adolescentă care îl tachina pe majordomul familiei. Skylar a apucat un scaun liber, l-a răsucit încălecându-l invers, apoi şi-a rezemat coatele de spătar. Se uita, plin de interes, ce făcea soră-sa cu zdrahonul ce înţepenise într-un soi de rigor mortis, întrebându-se cum să reacţioneze.
Daena însă, ştia ce face.

Îi încolăcise grumazul cu braţele, îşi lipise buzele de urechea lui – o clipă, zece, până când crisparea bărbatului s-a prefăcut într-un zâmbet larg. Daena râdea acum, el a dus mâna la buzunar, a scos mobilul, apăsând nişte taste în timp ce karghana îi răsucea pe degete nasturii de la cămaşă.
Omul lui Morgan a vorbit scurt, concis. După care s-a uitat în direcţia noastră. Eram la zece mese distanţă, noi în umbră, el scăldat în luminile ringului. N-avea cum să ne vadă. Şi totuşi…
Simţeam o electricitate statică în aer, un avertisment pe care învăţasem să nu îl ignor.
– Trebuie să plecăm!
Keegan a rămas insensibil la nota de urgenţă din glasul meu.
– Tocmai acum? Stai, priveşte, învaţă.
Şi am rămas locului, uitându-mă la spectacolul care, într-adevăr, abia începuse. Karghana mima jocul seducţiei, agentul de fier se muiase şi începea să se topească. Daena îl lingea pe obraz, pe gât, îşi vârâse mâna sub cămaşa lui, tot mai adânc – căutându-i inima, ficatul, splina…?
Skylar a hotărât că era de-ajuns. A pus capăt explorărilor anatomice, smulgând-o pe Daena – atât de brutal încât a aruncat-o peste masa vecină, care s-a rupt în două, de parcă era din carton.
Dar nimeni nu se uita la karghana care se ridicase, scuturându-se de cioburi, aşchii de lemn, resturi de pizza. Toţi ochii erau pe omul lui Morgan, ce ţâşnise în picioare, aţintind pistolul spre Skylar.
Cât de prost putea fi?
Daena încremenise, cu ochii dilataţi, cu buzele mişcându-i-se fără un sunet. Ce încerca să facă?… Deodată, mi-am amintit: tigrul siberian, eu şi Lorena luptându-ne pentru mintea lui Edy sub privirile confuze ale paznicului-şef. Daena n-avea încă un control total. Dacă aş…
– Nu.
Keegan nu ridicase glasul; dar în cap au început să îmi sune sonerii de alarmă: nici Liam nu voia să mă amestec. Am cedat, cu o ridicare din umeri.
Oricum, era prea târziu. Omul lui Morgan trecuse pe pilot automat. La fel, degetul său de pe trăgaci.
A apăsat, iar glontele a pornit, bubuitura amuţind celelalte sunete. În local, toţi încremeniseră – cu excepţia lui Skylar.
Mai târziu, i-am descompus din memorie succesiunea mişcărilor. Pe moment însă, mi s-a părut una singură: un salt imposibil – lateral, înainte şi în sus. A frânt braţul bărbatului cu arma dintr-o lovitură, apoi l-a izbit cu latul palmei în claviculă.

Omul lui Morgan era mort înainte să atingă podeaua… cu o bufnitură căreia i-a răspuns un ecou neaşteptat. Undeva, de cealaltă parte a ringului, proiectilul găsise o ţintă. O victimă întâmplătoare, un anonim a cărui seară se termina tragic? Sau… La fel ca poliţiştii, mercenarii de la Global Vortex umblau întotdeauna câte doi; şi amândoi sfârşiseră în aceeaşi clipă.

Rodica Bretin