Wow, Metro 2033 a tanarului D. Gluhovski a reusit sa imi rastoarne toate conceptele post apocaliptice din cartile citite pana acum, punandu-le intr-o noua viziune, intr-un alt unghi.
Dupa un razboi atomic, supravietuitorii s-au retras in metroul moscovit unde statiile au devenit independente si de sine statatoare, niste state pitice originale cu ideologiile si regimurile lor, cu liderii si armatele lor.
S-au format federatii si confederatii ( comunisti, fascisti, liberali, caste, secte, satanisti) ce se uneau la pericole generale si se luptau dupa trecerea lor pentru hrana, filtre de apa etc. Barbarii ce nu reuseau sa-si repare tehnologia necesara vietii se napusteau cu furie animalica spre „bastioanele vietii civilizate” unde generatoarele functionau cum trebuie si filtrele erau reparate.
Acestia erau manati de instinctul de conservare si de vechiul principiu revolutionar – cucereste si dezbina. Ce mai, toate tarele societatii s-au perpetuat de la un macro la un microcosmos ce se supunea aceluiasi impuls care conduce tot ce este organic pe aceasta planeta: sa supravietuiesti cu orice pret. Pe langa toate acestea, radiatiile au transformat tot ce este viu in mutanti: oameni cu trei picioare si doua capete, sobolani uriasi ce devorau tot ce le ieseau in cale, canibali salbatici telepati ce hipnotizau cu privirea, substante respingatoare din maruntaiele Kremlinului, care puteau asedia constiinta. pasari transformate in pterodactili, „bibliotecarii” ce erau un fel de maimute mostruoase si, mai ales, „Intunecatii” fiinte urlatoare telepate.
„Toate aceste creaturi ciudate, monstruoase si periculoase ar fi putut sa-l aduca pe Darwin in pragul disperarii, caci nu se supuneau niciunei legi a evolutiei.” Toate aceste grozavii sunt vazute prin ochii unui tanar, Artiom, ce se intreaba adeseori care este rostul vietii lui in acest univers si, mai ales, care este rostul misiunii lui.
Disertatii filozofice, muribunzi conectati la glasul mortilor, viziuni supranaturale si multa adrenalina spre finalul cartii. Fara a intra in detaliile firului narativ, pot spune ca, pe alocuri, poti sa intalnesti mici influente din filmele Arrival si Alien (ex. „o pelicula vie, inconjurata de vinisoare, niste siluete minuscule si negre ce se tarau afara din cloace …”).
Daca inceputul mi-a amintit de cuvintele lui Dante Aligheri din Divina Comedia („Lasciate ogni speranta, voi che entrate”), sfarsitul a reusit sa ma bulverseze, sa ma surprinda neasteptat.
Daca am reusit sa va captez atentia, lectura placuta!
