Atlantykron. Legenda continuă după 34 de ani. Invitați de marcă. Fizic și Virtual

    0
    246

    Actuala ediție (28 iulie – 4 august) va purta genericul ”Connecting minds, creating the future”

    Printre temele acestui an: misiunile NASA de pe Marte, viitoarele misiuni umane pe Lună (Programul Artemis), AI (inteligența artificială) și expedițiile românești în Antarctica

    Organizatorul principal al actualei ediții a Academiei Atlantykron este Asociația Atlantykron, în parteneriat cu  Asociația Science & Technology, Asociația pentru Tineret și Evoluție, Fundația World Genesis din SUA, și în colaborare cu Asociatia Astronomică URANIA, Clubul Nautic Român, Wisdom Art SUA Arizona, Asociația de Studii Esoterice, Feng Shui și Terapii Complementare – Club UNESCO și SARS România.

    Printre invitați, atât prezenți fizic, cât și virtual, și-au confirmat prezența personalități de marcă din știință, cultură, artă sau sport din România, SUA, Canada, Italia și Nigeria. Astfel, sunt așteptați să participe și să susțină cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de știință, fondator al Programului Atlantykron și senior editor al revistei Știință și Tehnică; Prof. Dr. Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Științe de Graniță și al Asociației de Telemedicină și Aplicații Spațiale pentru Sănătate; Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie și în științe medicale alternative, președintele Asociației de Studii Esoterice – Club UNESCO; Răzvan Buzatu, expert în construcție de stat și dezvoltare și transformare de instituții  publice, private și asociative; Peter Moon (SUA), scriitor; Heather Caton (SUA), președintele Fundației World Genesis și secretar general al Federației Cluburilor, Centrelor și Asociațiilor UNESCO din SUA; Contraamiral (R) Marian Săvulescu; Dr. Ing. Florin Munteanu – Preşedinte fondator al Centrul pentru Studii Complexe – centru UNESCO,  principal promotor al paradigmei Complexităţii în România; Prof. Univ. Dr. Pierre de Hillerin, președintele Centrului pentru Dezvoltarea Performanței Umane; Mihai Munteanu – fizician, mediator, negociator și trainer; Dorin Bădulescu – președintele Consiliului de mediere; Diana Pap – soprană și profesor de canto; Marian Coman – scriitor, publicist, director în cadrul editurii Nemira; Adrian Ispășoiu – președinte al Asociației Române pentru Securitate și Sănătate în Muncă (ARSSM); Cristian Presură – doctor în fizică, fondator al asociaţiei ”Ştiinţă pentru Toţi”; Prof. Dr. Leon Zăgrean – fost șef al Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București; Joan Roth (SUA) – terapeut; ing. Pompilian Tofilescu – cercetător, inventator, scriitor (SUA) și scriitorul și profesorul Aurel Cărășel.

    mai mult la :

    Atlantykron. Legenda continuă după 34 de ani. Invitați de marcă. Fizic și Virtual

     

    Ediția cu numărul 31 a Academiei de vară Atlantykron va avea loc în mediul virtual, pe Zoom

     

    Lasă un răspuns