Dan Popescu / Fantastica : Prozator, traducător, grafician şi redactor SF, SILVIU GENESCU este un remarcabil profesionist al genului

    0
    200
    „Prozator, traducător, grafician şi redactor SF, SILVIU GENESCU este un remarcabil profesionist al genului, cu o expresivă paletă de mijloace combinatorii, capabile să dea subiectelor sale senzaţionale credibilitate la nivel ficţional şi valoare la cel al tratamentului literar.
    Este un autor inteligent, inventiv, dispus să şocheze din start şi să-şi dezvolte subiectele în regimul unor efecte ce ţin de senzaţional, operând degajat cu elementele unui miraculos de extracţie fantastică, reconvertit însă discret la exigenţele genului SF.” – Mircea Opriță
    SILVIU GENESCU este cetățeanul unor lumi incredibile.
    Familiare iubitorilor de science fiction, șocante pentru cei care află despre ele pentru prima oară, acestea relevă, în „Desprindere lentă”, volum apărut la Editura Eagle, un autor fascinat de contactul cu extratereștrii și cel dintre extratereștri, de saltul, voluntar sau nu, dintr-un univers într-altul, dintr-un timp într-altul, de new space opera și de inteligența artificială strecurată insidios printre oameni.
    Ceea ce îl distinge pe SILVIU GENESCU de alți autori care explorează aceleași teme este gama de instrumente folosite pentru a dezvălui frontiera dintre spații paralele și secvențe temporale și intervenția, doar aparent subtilă, a elementului extraterestru: blândele pasiuni umane, ca muzica și șahul, sau – într-un mod pe cât de neașteptat, pe atât de mișcător – lacrimile.
    Este doar o parte din recuzita unui autor de science-fiction român remarcabil, a cărui sensibilitate iese la lumină și prin personajele sale, locuitori, asemenea lui, ai lumilor spectaculoase pe care le creează.
    Probabil cele mai bune povestiri science Fiction/space Opera românești din 2022-2023.
    „Desprindere lentă” este un potpuriu de lumi spectaculoase și personaje memorabile.
    Colecția Seniorii imaginației, Editura Eagle, 2023
    SILVIU GENESCU (n. 13 septembrie 1958, Timișoara, România) este scriitor, traducător, grafician, redactor SF și ziarist.
    Membru al cenaclurilor SF din Timișoara, H.G. Wells și Helion.
    A debutat în 1976 în revista „Forum studențesc” din Timișoara cu povestirea „Transplant”.
    Publică mai multe povestiri în fanzinele „Paradox” și „Helion”, în revista „Știință și Tehnică”, Almanahul Anticipația, CPSF Anticipația, Jurnalul SF.
    În 1985, în culegerea de povestiri SF, „O planetă numită anticipație”, îi este publicată povestirea „Pescărușii” și în culegerea de proză scurtă SF, „Avertisment pentru liniștea planetei”, povestirea „Stigmatul”.
    Povestirea sa „Pădurea” apare în antologia SF „Întoarcere pe Planeta Albastră” din 1989.
    În 1990, în culegerea de povestiri SF „Anatomia unei secunde” (Editura Facla, Timișoara) îi sunt publicate povestirile „Privind spre Titanic” și „Imagini dintr-o lume îndepărtată” și în culegerea SF, „La orizont această constelație” povestirea „Într-o zi, curând…”.
    Povestirea „Imagini dintr-o lume îndepărtată” a apărut și în „Antologia science-fiction Nemira ’94”.
    A publicat în 1994 romanul „T de la sfârșit” (Editura Marineasa, Timișoara).
    Povestiri publicate: „Viitorul, aproape de ușă”, „Călătoria cea mare”, „Lucille”, „Ca Sandra” (în Paradox), „Imagini dintr-o lume îndepărtată”, „Varianta Shakespeare”, „Uraganul” (în Helion), „Orașul”, „Peisagistul”, „Sayonara!”, „Privind spre Titanic” (în Almanahul Anticipația).
    În 2008 îi apare colecția de povestiri „Rock me Adolf Adolf Adolf” la Editura Bastion, Timișoara.
    Conține povestirile: Rock me Adolf Adolf Adolf; Prințul cel trist; Zăpada de pe aripile îngerului; Eroul local; Expresia finală; Ghost Story și mini-romanul ’Da Noiz.
    Îi apare povestirea „Incidentul zero” în „Călătorii în timp. Antologie de povestiri SF” (Editura Nemira, colecția Nautilus, 2013).
    A tradus „Metro 2035” de Dmitri A. Gluhovski, „Urzeala tronurilor” și „Festinul Ciorilor” de George R.R. Martin, „Luna ucigașă” (1 – „Vise ucigașe”) de N. K. Jemisin, „Experimentul Angel” (Maximum Ride) de James Patterson, „Lumea Alisei” de Sam J. Lundwall (Almanahul Anticipația 1986), „Cel mai bun prieten” de Tony Chester, „Hărțile Prevestitoare” de Michael A. Stackpole, „Doamna din Avalon” de Marion Zimmer Bradley, „Sabia magică” de Marcus Sedgwick, „Piatra Magică” de Kevin Crossley-Holland, „Pendragon, neguțătorul morții” de D. J. MacHale.
    Traduceri online: „Glasul de oțel” de Sean McMullen, „Ca praful în vânt” de Andrew Burt.

     

    Dan Popescu / Fantastica


    Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    Lasă un răspuns