Un breviar al problemelor iscate de întâlnirea minții iscoditoare cu unele dintre problemele de primă importanță din explorarea și activitatea de descoperire științifică.
„Adunate în trei volume succesive, iar de acum înainte într-o trilogie (ediție omnibus), textele de felul celor ce iau ca temă ori pretext fapte, evenimente ori figuri din evoluțiile științifice ale contemporaneității – și chiar ale momentului imediat actual, uneori – se constituie într-un corpus unde vecinătatea lor este bine structurată într-o construcție ce vădește priceperea într-ale arhitecturilor livrești a editorului care a fost scriitorul, pentru multă vreme.
„Orizonturi în expansiune” (cu supratitlul „Trilogia științelor” pentru ediția de față) este titlul întregului, dar, totodată, îmi pare a fi și marca timpului în care trăim.
Noul imperialism, de astă dată al cunoașterii, nici nu este atât de nou, el caracterizând, probabil, întreaga devenire a omului.
Cu siguranță însă că impresia noutății lui provine din modificarea spectaculoasă a vitezei cu care expansiunea către noi zone de tatonare, înțelegere și exploatare în folosul înaintării în tainele vieții și ale cosmosului s-a accentuat dramatic în ultimele decenii, îndreptățind tot mai mult denumirea de aventură.” – Ovidiu Pecican
Colecția Idei contemporane XXI, Editura Eagle, 2023
Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.