Vlad Zografi și Cristian Tudor Popescu, într-un dialog care pleacă de la trei dintre cărțile nou publicate în colecția Știință a Editurii Humanitas: „Știința din filmul Interstellar” de Kip Thorne, „Până la sfârșitul timpului. Minte, materie și căutarea semnificației într-un univers în evoluție” de Brian Greene și „Magicienii. Minți geniale și miracolul central al științei” de Marcus Chown.
Kip Thorne, „Știința din filmul Interstellar” Spre deosebire de cazul altor producții SF, s-a dorit de la bun început ca filmul Interstellar să aibă o bază științifică reală. Ca atare, alături de regizorul Christopher Nolan s-a aflat Kip Thorne, unul dintre marii fizicieni ai zilelor noastre, pentru a găsi explicații – uneori perfect riguroase, alteori ipotetice – ale elementelor fantastice din scenariu și pentru a modifica povestea așa încât să rămână în limitele plauzibilului. Sarcina, deloc simplă, i-a oferit lui Kip Thorne prilejul să ia în considerare ipoteze îndrăznețe privind subiecte cum sunt găurile negre, găurile de vierme sau călătoria în timp.
Știința din filmul Interstellar condensează, pe înțelesul publicului larg, rezultatele acestor cercetări. Pe de o parte, dezvăluie ce se află în spatele unor scene din film, pe de alta, reprezintă o introducere intuitivă, bogat argumentată vizual, în cosmologie și astrofizică. Este, în ultimă instanță, o superbă împletire între arta cinematografică și știință. Găsiți cartea în librării și online.
Și pe #Libhumanitas aici: https://www.libhumanitas.ro/stiinta-d…
Brian Greene, „Până la sfârșitul timpului. Minte, materie și căutarea semnificației într-un univers în evoluție” Cum au apărut universul, materia, viața și mintea noastră? Ce destin vor avea toate acestea la scara timpului cosmic? Avem liber-arbitru? Care e raportul dintre conștiință și lumea neînsuflețită guvernată de legile fizicii? Și ce sens putem da existenței noastre? Acestea sunt problemele pe care Brian Greene le abordează în „Până la sfârșitul timpului” pornind de la cunoștințe ferm ancorate, cum e principiul al doilea al termodinamicii, sau urmărind ipoteze plauzibile de la granițele științei actuale.
Rezultatul e descrierea fascinantă și copleșitoare a unor evenimente care se pot produce la scări imense ale timpului și care pun în discuție esența condiției umane. Atât știința, cât și filozofia, credința sau artele sunt invocate de Brian Greene pentru a defini locul și rostul nostru în univers. Găsiți cartea în librării și online.
Și pe #Libhumanitas aici: https://www.libhumanitas.ro/pana-la-s…
Marcus Chown, „Magicienii. Minți geniale și miracolul central al științei” De cele mai multe ori cunoașterea științifică se lărgește evoluând treptat, din aproape în aproape, dar există și momente de magie, când, fără ajutorul observațiilor sau al dovezilor experimentale, minți strălucite ajung să facă predicții care plonjează adânc în necunoscut, stârnind stupoarea comunității științifice. Așa s-a întâmplat când Le Verrier a dedus nu doar existența planetei Neptun, ci și locul ei pe firmament, când Maxwell sau Dirac au găsit celebrele lor ecuații, când Pauli a prezis existența neutrinului ori când Higgs a identificat mecanismul prin care particulele elementare capătă masă. Toate acestea au fost cu putință grație curajului intelectual al acelor magicieni care au crezut ferm în capacitatea matematicii de a descrie realitatea fizică.
Știind să creeze suspans ca un autor de romane polițiste, Marcus Chown spune în „Magicienii” povestea acestor descoperiri uimitoare urmărind în paralel peripețiile teoreticienilor care au făcut predicțiile și cele ale experimentatorilor care, uneori multe decenii mai târziu, le-au confirmat. Pe lângă faptul că e o lectură captivantă, cartea lui Chown prezintă într-o manieră clară și accesibilă noțiuni subtile de fizică fundamentală și marile probleme rămase încă nerezolvate. Găsiți cartea în librării și online.
Și pe #Libhumanitas aici: https://www.libhumanitas.ro/magicieni…
Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.