Începând de astăzi, 29 iulie, pentru opt zile, pe un ostrov sălbatic de mărimea unui stadion de fotbal, în mijlocul Dunării, pe insula „Inelul de Piatră” de la Capidava, poposesc lectori de marcă, specialiști din întreaga lume, invitați virtuali, dar mai ales tehnologie de înaltă performanță, pentru cea de-a 33-a ediție a Academiei de Vară pentru Tineret, Știință, Viitorologie și Science Fiction Atlantykron 2022.

Până vineri, 5 august, pe această insulă au loc peste 30 de activități interesante, 24 de ore din 24, sub genericul „Inspiration” și sloganul ”Legenda continuă”. Atlantykron a ajuns la ediția 33 și dovedește că rămâne singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiție de peste trei decenii și, potrivit multor invitați speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume.

Inedita școală de vară, organizată în natură și departe de civilizația urbană, are ca scop accesul la cunoaștere al tinerilor și reunește experți de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesați) și tehnologie de ultimă generație, pe o insulă care are mai puțin de 1 km2. Aici se desfășoară demonstrații științifice şi cursuri de artă sau de comunicare așa cum în nicio școală nu se predau, cei aproximativ 400 de participanţi stând pe iarbă, sub cerul liber, grupați la cursurile pe care și le aleg.

cugetliber.ro

Atlantykron

Lasă un răspuns