Revista tipărită „Helion”, 3-4/2021, 80 pagini deosebit de atractive

0
582

Revista tipărită „Helion” a ajuns, în anul 2021, la numerele 3-4. În cele 80 de pagini ale acestei ediții, cititorul pasionat de science-fiction și fantasy are de unde alege.

Întreaga ilustrație a revistei, inclusiv coperta, este realizată de către istoricul și criticul de artă timișorean, dr. Gabriel Kelemen. Editorialul, cu titlul „Helionul și EUROCONUL”, îi aparține președintelui Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timiș, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu.

„Laboratorul S.F.”, rubrica dedicată literaturii s.f., reprezintă aproape jumătate din revistă (paginile 4-43). La această rubrică se pot citi proze semnate, Rodica Bretin („Poarta Stelară”), Laura Ceica („Pastila de Venus – Moda galactică”, „Pastila de Sâmbătă”), Ionuț Manea („Tao Pixe – Marele Timp”), Cristian Negreanu („Liniște pentru Muramono”), Daniel Botgros („HEGOI”), Luminița Manole („Grupaj de povestiri scurte din «Marea iubire»”), Dragoș Tudose („Voi reveni într-o zi”), Domnica Rîf („Transformări”).

Semnalul editorial al acestei ediții este „Amurgul Elkilor” (paginile 60-62), volum de povestiri al Rodicăi Bretin, „o uluitoare tapiserie de cuvinte ţesută din întâmplări şi personaje de acum 30.000 de ani, un subiect unic până acum în literatura română”. Volumul a apărut anul acesta, la Editura „Creator” din Brașov.

De asemenea, în paginile revistei poate fi citită recenzia romanului Biancăi Sol, „Majestique” (paginile 68-70), un excelent roman de ficțiune speculativă, laureat, anul acesta, cu premiul „Chrysalis” de Societatea Europeană de Science-Fiction, la ediția EUROCON-ului, ediție ce s-a desfășurat la Fiuggi, în Italia și nominalizat la Premiile Naționale de Science-Fiction, pentru anul 2020, categoria „Roman”.

Cronica de film este semnată, Bianca Sol, care prezintă filmul științifico-fantastic de acțiune, „Războiul de mâine” („The Tomorrow War”), iar la „Opinii”, redactorul-șef al revistei, profesorul Cornel Secu, prezintă, sub titlul „Amalgam”, volumul de povestiri „Fata de pe Drumul Mătăsii”, scris de Liviu Surugiu, unul din scriitorii de elită ai s.f.-ului din România.

/ziarultimisoara.ro/cultura/7769-revista-tiparita-helion-3-4-2021-80-pagini-deosebit-de-atractive


Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns