Gaudeamus 2023 s-a încheiat. Le mulţumesc recunoscător colegilor de la promovare, librării şi vânzări (mulţumiri speciale Gabriela Maaz, Ionut Trupina şi Brasoveanu Loredana, Editura Humanitas vă datorează mult). M-a mişcat să-mi văd colegii de la stand îmbrăcaţi în prima zi cu tricouri cu chipul lui Sam Măgureanu, colegul nostru plecat şi atât de regretat. Mă bucur că patru dintre cărţile la a căror lansare am participat (nu pun cele două-trei fraze inaugurale de „Înapoi la argument”) au prins clasamentul primelor zece titluri ca vânzări.
În ce mă priveşte, situaţia a fost măgulitor-amuzantă. Am ieşit pe locul întâi cu o carte pe care n-am scris-o („Ce vrăji a mai făcut pisica mea”, la care am contribuit totuşi cu coordonarea, prefaţa şi un text intitulat „Aristocratiţe”) şi pe locul şapte cu o reeditare după unsprezece ani de la prima ediţie („Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, lansată cu sprijinul prietenilor Cristian Preda şi Razvan Popovici). Le mulţumesc cotizanţilor din volumul cu pisici – ei au dus cartea pe primul loc.
Închei îmbrăţişându-l până la pârâirea oaselor pe Vlad Russo, care a tradus şi a lansat la Gaudeamus „Cartea a treia” a „Eseurilor” lui Montaigne. Vlad a reuşit un lucru formidabil, lucrând aşa cum îl ştim: în orizontul excelenţei şi al discreţiei. Nu cred că spun o grozăvie recomandând – to whom it may concern – această splendidă lucrare pentru Premiul Monica Lovinescu din ediţia viitoare.
Vă mulţumesc tuturor.
Descoperă mai multe la Cosmonova ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.